a la munch

29 august 2007
 
 
e frig si vantul iti incetineste inaintarea, iti unduieste pasii printre pasii celorlalti, te provoaca sa fii atent la dansul lor taraganat. ridici ochii catre trecatori si primesti inapoi zambete perfide. poate nu stii, dar va fi de-ajuns o singura clipa sa-ti pierzi garda ca unul dintre ei, cel mai apropiat – de ce nu? – sa-ti infiga cu sete junghiul in spinare. niciun zvacnet nu va traversa chipul asasinului tau tacut, nicio ezitare nu-i va tulbura miscarile reci, calculate. o clipa va scanteia in aer taisul lamei si odata cu prabusirea ta se vor narui vise, idealuri, castele, o lume intreaga de clipe trecute. strada se va strange peste tine, bordura se va incolaci in jurul tau ca un sarpe, caldaramul si noaptea te vor imbratisa pentru o clipa suspendata-n timp.
 
 
trecatorii nu au nimic cu tine. e doar datoria lor civica sa-ti serveasca astfel portia de viata. politistii vor veni in graba sa constate faptul, agitand bastoane si indepartand gloata de gura-casca, se vor trage linii cu creta, se vor invarti o groaza de stereotipii, gurile se vor schimonosi in miscari mecanice ("inca unul pe seama indiferentei, amice…"), una peste alta, intreaga desfasurare de forte va avea caracterul unui exercitiu reflex, astfel ca pana si vantul, incheindu-si preludiul, se va stinge gradat.
 
bineinteles, toate astea nu mai prezinta acum nicio importanta pentru tine, care te afli pe caldaram, contorsionat intr-o pozitie ce aduce cu o hieroglifa, cu capul odihnindu-se definitiv pe un capac de canal, cu sangele cald si proaspat galgaind din ranile deschise.~
 
___ 
nu stiu de ce redeschid acest blog. nu ma vad mai sincer, visez la fel de haotic, poate ceva mai incarcat de inerentul pragmatism al inaintarii in varsta, dar de cunoscut ma cunosc la fel de putin, sau poate chiar mai putin de-atat. simt ca intru aici, imbrac straiele blogului, insir cateva randuri ca un acord brusc si inedit, ca un scurt delir pe jumatate sincer pe jumatate spontan, si cand pun punctul din urma, ma dezbrac si-mi iau talpasita. nu stiu de ce, dar simt nevoia sa scriu, asa ca… iata-ma.

 

 


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X