tata

7 septembrie 2007
era tata pe vremuri, cand imparteam prima bere intre barbati, si era el
asa tanar si zambea cu tot sufletul de-mi ingheta sangele-n vene. si
rumegam impreuna universuri de altadata, despre care numai el avea
stiinta, si-mi pareau toate atat de vibrante, de calde, de aproape.
alaturi de el ma aruncam in nestiute alte trecuturi ca sa pacalim
miezul noptii. vorbeam cuvinte lungi de-un metru si ziua de maine nu
venea niciodata. pana ce niciodata s-a evaporat si mainele ne-a aruncat
pe noi cei de-atunci la zece ani distanta, poate si mai bine. si-n zece
ani e cale buna sa se-ntample si sa se ne-ntample al naibii de multe.

 
in zece ani ne-am ne-ntamplat din plin. iata-ne acum implantati in
astazi, in aparenta impasibili, cand stim bine ca nu mai suntem
aceiasi. cotrobaim cu-o nostalgie vorace in noi cei de-acum, ne-aruncam
cu fundul in sus, dar noi cei de-atunci suntem de negasit. in tata
de-acum nu-i o resemnare comuna, ochii ii devin luciosi cand deschide
gura sa invoce trecutul, o exaltare trista il cuprinde. faptul ca ma
priveste drept in ochi si emfaza atat de putin caracteristica il
tradeaza insa, trecutul nu mai e al lui, dupa cum nici al meu nu mai e.
nu stiu ce s-a facut cu universurile alea toate, ale cui mai sunt azi.
mi-e groaza de fluiditatea timpului si mi-e groaza ca din oameni nu mai
cresc decat parul, unghiile si himerele.
 
stii ceva, tu, care citesti? timpul clinteste. e o realitate.
du-te si imbratiseaza pe cine vrei, o imbratisare lungeste secundele, ne face nemuritori. ~
 
__
la multi ani, tata. chiar daca nu-ti zic asa.



Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X