despre eroi

16 septembrie 2007
cred ca pana la o anumita varsta am fost intr-o asemenea masura fascinat de oamenii ce ma-nconjurau, atat i-am admirat ca n-am putut aduna niciodata curajul de a ma apropia de exponentii acestei tulburatoare specii. apoi, bineinteles, a venit varsta la care m-au dezamagit atat de profund si cu atat de putine menajamente incat nevoia mea de a cauta compasiune in bratele lor, caldura in cuvintele lor si incredere in amicitia lor s-a risipit vertiginos. nevoie pe care n-am mai recapatat-o vreodata si a carei absenta o resimt in continuare, ca una dintre numeroasele viscere ce ma compun. n-a fost un gest calculat cat un reflex spontan, instinct de conservare intrat in perfecta sincronie. am luat lumea din jurul meu si am musamalizat-o progresiv. si irevocabil. exceptii, si-au gasit, fireste, locul, dar numai pentru a confirma neclintirea deciziei mele, pentru ca cei fata de care am incercat anumite apropieri aduceau cat mai putin cu restul tagmei tradatoare a idealurilor mele naive.
 
mereu am cautat eroi in altii, am cautat in ei valorile pe care nu credeam ca le voi gasi in mine. dar stii ceva? m-am inselat; in lumea asta in care fiecare lupta pentru sine nu e loc sa presupui aiurea si sa ridici tot felul de ipoteze , sa teoretizezi si sa idealizezi, pentru ca totul e neverosimil de real, totul doare pe bune si nu vei avea timpul sa-ti revizuiesti principiile. lumea asta e pragmatica,  lipsita de identitate, ready-made, nu mai exista un cult al eroilor, ii tin locul doar scepticismul si vulnerabilitatea. ceea ce-i trist. in lumea asta, a nimanui si-a tuturor, trebuie sa-ti fii propriu erou. ~


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X