bucatarie fara telecomanda

2 februarie 2008
au trecut ani. asa gandesc, in bucataria asta in care s-a
innoptat. si, ironic, nu multe s-au schimbat. de fapt, nu s-a schimbat
mai nimic, poate doar butaforia decorurilor si a persoanelor.
esentialmente, totul e la fel in jurul meu, doar ca in alt timp si in
alta parte.
 
gandurile mele se numara in continuare fractionate, aleatorii, pe
foi volante, hartii si hartiute de tot felul care-mi umplu buzunarele
si camerele. incapabilitatea de a ma produce perseverent. nimic nu m-a
schimbat… in bine, cum ar veni. undeva intr-un colt mai ferit de lumina zac
‘memoriile’ lui eliade, o dovada in plus; nu mai pot devora cartile ca
odata, cand imi permiteam, bineinteles, cu candoarea obligatorie, sa
marturisesc despre eliadescul vietii mele.
 
se spune despre oameni c-ar fi varfuri de aisberg impungand
ici-colo oceanul nordic, cate zece la suta sau asa ceva, dar eu ma simt
topindu-ma incet; cu toata incalzirea globala, m-am afundat sub crusta
subtire si-mi tin respiratia; asta se pare ca mi-ar fi viata, un
aisberg submersibil. imaginati-va… imaginati-mi o lume de-a-ndoaselea, in care mersul
ideal al lucrurilor e regresiv, cuvintele se resorb iar tacerile se
intind lasciv, sensurile se contrag, ma intorc catre meta-limbaj, iar
palpabilul se pierde pentru ca nimeni nu mai stie unde-l gasi, nimeni
nu mai simte nimic sau nu mai simte ca mine pentru ca pielea tuturor a
devenit abraziva si se desface fasii-fasii. nu mai am voce si odata cu
sensul se duce ultima mea sansa de a striga ceva inspre lume
 
asa ca, in momentul acesta, tot ce mai pot striga e acest oftat
adanc, exaland fumul albastrui si vinovat, cu spatele lipit de recele
faiantei, incercand sa ma impiedic de mine si sa-mi cad inauntru.
suferinta asta surda ma mangaie intr-un fel ciudat, ma consoleaza ca
sunt inca viu si ca exista inca speranta, poate data viitoare voi scrie
despre schiele si kokoschka asa cum de mult planuiam, sau poate ca voi
scrie in sfarsit romanul vietii mele, ori adevaruri imuabile precum nu
stiu cine sunt sau te iubesc si hai sa fugim oriunde, dincolo de stele, dincolo de.
 
pana una alta… ~
 
____ 
indemnat si instruit de draga evergreen, am deschis azi-dimineata
cartea lui dbc pierre, ‘tap ispititor’, la pagina ceruta si am citit
propozitia ceruta, cu titlul de… oracol ? horoscop? sentinta? nici eu
nu stiu, decat ca acolo, inspre mijlocul paginii si incheiate in
exclamatie, stateau scrise doua cuvinte:
 
   pe  bune !


Leave a Reply

(insereaza codul din stanga)
Weblog

Toate drepturile rezervate Weblog.ro

X